Sticlele de plastic ar putea fi date uitării în curând datorită unei echipe din Londra. Ştim că plasticul este dăunător atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru oameni. Cu toate că în ultima perioadă se pune accentul pe reciclarea şi utilizarea materiilor biodegradabile, mai este loc de invenţii în domeniu.
Anual se utilizează cantităţi colosale de materiale plastice pentru îmbutelierea apei potabile. Ăsta a fost punctul de pornire şi pentru o echipă numită Skipping Rocks Lab, formată din ingineri care au absolvit de curând RCA şi Imperial College London. Conceptul bilelor cu apă Ooho! a apărut încă în anul 2013, însă de atunci proiectul a mai fost modificat şi astăzi, publicul larg, primeşte produsul finit.
Echipa londoneză a inventat bulele de apă comestibile, compuse dintr-o membrană realizată dintr-un extract natural de alge marine. În cazul în care produsul nu este consumat, acesta se biodegradează în 4-6 săptămâni.
Totul este natural, sănătos şi nu afectează în nici un fel mediul înconjurător.