Cum alegem cea mai potrivită pompă submersibilă?

Pompele submersibile

Alimentarea locuințelor cu apă curentă nu este accesibilă în toate zonele datorită inexistenței unui sistem de distribuție a apei. În astfel de cazuri avem nevoie de pompe speciale care să asigure ridicarea apei din puțuri pentru a fi transportată către instalația de apă. O pompă de apă bună aduce diverse avantaje, dar cel mai important este acela că vă permite să procurați apa rapid și gratuit dintr-o sursă proprie: lac, izvor, iaz sau fântână.

Pompa submersibilă reprezintă opțiunea cea mai bună pentru pomparea apei de la adâncimi mari. Acest produs este foarte rezistent și mult mai fiabil comparându-l cu un hidrofor. Pompa poate fi utilizată în cadrul oricărui tip de aplicații, atât pentru uz casnic, cât și pentru uz industrial, agricol sau comercial.

Ce sunt pompele submersibile și cum funcționează

Pompele submersibile sunt produse care sunt utilizate pentru drenarea apei ori pentru pomparea apelor reziduale, pentru irigații și pentru asigurarea apei curente în anumite locuințe unde nu există încă o rețea de apă. După cum îi spune și numele, pompa este imersată în lichidul care trebuie pompat, lichid care are, de asemenea, și rol de răcire al pompei. Pompa submersibilă nu se utilizează niciodată în afara apei.

Produsul se folosește de un motor închis ermetic în corpul ei pentru a pompa cu putere apa spre suprafață. Pompele submersibile sunt scufundate în poziţie verticală în apă și, prin intermediul unui rotor acționat de motor, împing fluidul cu ajutorul unei forţe centrifuge puternice spre suprafață sub forma unui jet puternic.

schema-pompa-submersibila

Pompa submersibilă este recomandată celor care locuiesc la casă și care nu vor să plătească în plus pentru apă. Ei pot scoate apa direct din pământ, acest produs dovedindu-se alegerea ideală mai ales dacă aveți în grijă și o grădină care trebuie udată periodic. Pompa va aduce apa la suprafață din sursele subterane fără pic de efort.

Componentele unei pompe submersibile

Principiul de funcționare al pompelor submersibile este unul simplu fapt care nu necesită multe componente pentru acest produs. Mai întâi avem carcasa, elementul din exterior care protejează motorul din interior împreună cu alte elemente de etanșare. Mai apoi avem componentele care se ocupă de reglarea presiunii, mai exact valvele și supapele. Motorul, care se ocupă de întreg procesul, poate fi radial sau cu șurub. Bineînțeles, pompa are în dotare și duze care permit conectarea furtunelor sau conductelor de apă care fac legătura cu exteriorul.

Componente pompa submersibila

Cum întreţinem o pompă submersibilă

Pentru ca pompa submersibilă să deservească gospodăria o perioadă îndelungată de timp este imperios necesar ca aceasta să fie montată corect și utilizată conform cerințelor. De asemenea, verificările constante vor face ca echipamentul să nu dea rateuri.

Poate cea mai importantă etapă este reprezentată de verificarea premergătoare imersiei pompei în lichid pentru a nu exista posibilitatea pătrunderii apei în înterior provocând un scurt-circuit al motorului. Se vor evita astfel accidente nedorite. În continuare se va verifica dacă pompa are apă pentru a se evita funcționarea în gol.

După o anumită perioadă de funcționare (trecută de obicei în manualul de utilizare) pompa va fi verificată temeinic. Ea se deconectează de la sursa de curent după care se verifică principalele ei componente și se înlocuiesc dacă prezintă semne de uzură. Nu vom uita să schimbăm uleiul, dacă tipul de pompă impune acest lucru, după care vom testa pompa la suprafaţă scufundând-o în apă pentru a testa noile componente care le-au înlocuit pe cele avariate.

O altă problemă în funcționarea pompelor submersibile o poate reprezenta înghețarea apei. Așadar, odată cu venirea iernii vom avea grijă să scoatem pompa din uz urmând a o utiliza atunci când condițiile o permit.

Pompa submersibila vs. hidrofor

Alegerea unei pompe submersibile în defavoarea unui hidrofor este dictată în primul rând de nivelul de adâncime al sursei de apă. Pompele submersibile, de exemplu, sunt mult mai eficiente când sursa de apă se află la o adâncime mai mare de 8m, în caz contrar fiind recomandată instalarea unui hidrofor. De asemenea, ne interesează și care este debitul de apă pe care îl necesităm.

Cele două echipamente au principii de funcționare diferite. Hidroforul funcționează aspirând apa spre deosebire de pompa submersibila care împinge apa către suprafață. Astfel se explica și avantajul pe care îl au pompele când vine vorba de a aduce apa la suprafață de la adâncimi mari. Mai mult, am precizat deja că pompa submersibilă se scufundă sub apă, spre deosebire de hidrofor, care este poziţionat la suprafaţă, necesitând şi o cameră tehnică pentru o funcționare corectă.

Hidrofor

Pompa submersibila are capacitatea de a se autoamorsa, în comparație cu hidroforul care trebuie amorsat. Astfel veți fi scutiți de un efort suplimentar și nu trebuie să apelați la un profesionist precum în cazul hidroforului.

Avantajele pompei submersibile nu se opresc aici. S-a demonstrat ca aceasta are un randament cu 30% mai mare decât cel al hidroforului ceea ce se traduce prin generarea unei presiuni mai mari, cu acelaşi consum de energie. În ceea ce privește nivelul de zgomot, tot pompa submersibilă este cea care câștigă duelul datorită poziționării sale la mare adâncime care o face mult mai silenţioasă.

Tipuri de pompe submersibile

Pompele submersibile pot fi clasificate după diferite criterii. Există mai multe tipuri care să satisfacă nevoile utilizatorilor în funcție de apele extrase, puritatea acestora, adâncimea la care pompele funcționează și caracteristicile acestora, tehnologia pe care o folosec, dar și de sursa de alimentare.

Bineînțeles diferențierea nu se oprește aici. Datorită noilor tehnologii implementate pompele submersibile sunt aparate tot mai moderne care își îmbunătățesc performațele pe zi ce trece. Producătorii sunt preocupați să eficientizeze costurile lucru care a dus la apariția pe piață a unor pompe submersibile cu alimentare solară care respectă mediul înconjurător.

Pompe submersibile în funcţie de sursa apei

Primul criteriu după care putem clasifica pompele submersibile este după sursa de apă în care vor fi introduse pentru pompare. Cele mai multe sunt cele introduse în fântânile proprii dar există și cel utilizate pentru apă de suprafaţă. Diferența între cele două tipuri este că pompele utilizate în fântâni sunt fixe fiind utilizate din aceeași poziție pentru perioade îndelungate, în timp ce, cel de-al doilea tip, pentru apă de suprafaţă, poate fi utilizat pentru mai multe aplicaţii, pompele fiind astfel concepute pentru a putea fi mutate cu uşurinţă.

Pompe submersibile de fântână

Acest tip de pompă se introduce la adâncime pentru a împinge apa la suprafaţă cu un debit suficient de bun pentru a alimenta locuința, pentru a efectua irigații sau alte activități. Atunci când doriți să alegeți o pompă submersibilă de fântână trebuie să luaţi în calcul înălţimea maximă de defulare. Acest lucru este foarte important mai ales dacă pompa va fi utilizată și pentru sistemul de irigare. În acest caz, înaintea achiziționării veți evalua debitul de apă pe care aceasta îl poate aduce la suprafață astfel încât acesta să fie suficient pentru acest tip de activitate.

Apa irigatii

Pompe sumbersibile de apă de suprafaţă

Celălalt tip de pompe submersibile sunt cele de apă de suprafaţă. Acestea se dovedesc utile dacă aveți în apropiere lacuri, iazuri sau alte recipiente din care ați putea prelua apă. Spre deosebire de pompele de fântână acestea din urmă au capacitea de a transporta volume mari de apă într-un timp scurt fiind utilizate mai ales pentru activități industriale. O pompă submersibilă pentru apă de suprafață poate împinge de zece ori mai multă apă decât o pompă de fântână în același interval de timp. Totuși ele nu sunt compatibile pentru a împinge apa de adâncimi mari precum pompele pentru fântâni.

Pompe submersibile î funcţie de puritatea apei

Pompele submersibile sunt dispozitive ce pot fi clasificate și în funcție de puritatea apei pe care o transportă. Astfel, dacă cele de fântână permit în general transportarea apei curate, cele pentru apă de suprafață, care sunt nevoite să împingă apa din lacuri sau iazuri, sunt capabile să funcționeze și în ape murdare. Tot în această clasificare putem introduce aparatele care pompează dejecţiile, acestea fiind dotate cu tocător.

Pompe submersibile de apă curată

Pompele submersibile de apă curată sunt cele utilizate pentru împingerea apei din fântâni, pentru consumul menajer sau pentru irigaţii. Acestea se comportă conform cerințelor dacă impurităţile din apă sunt de dimensiuni infime. Majoritatea producătorilor specifică tipul de apă pe care pompele îl pot prelucra de accea vă recomandăm să citiți cu atenție specificațiile înainte de achiziție. Dacă din întâmplare apa extrasă conține impurități peste limita suportată pompa se poate deteriora.

Apa pompa submersibila

Pompe submersibile de ape murdare

Dacă știți că apa prelucrată este una cu impurităţi, depuneri şi reziduri, extrasă direct din iazuri sau lacuri, este indicat să optați pentru pompe submersibile de ape murdareacestea fiind echipamente special concepute pentru a face cu brio față extragerii de ape dure. Ele sunt produse rezistente la coroziune care pot pompa apă cu depuneri mai mari.

Pompe submersibile de ape murdare cu tocător

Ultima categorie de pompe din clasificarea făcută în funcție de puritatea apei este cea a pompelor submersibile de ape murdare cu tocător. Acestea sunt utilizate pentru ape murdare care au impurităti mari. El pot fi utilizate pentru a toca rezidurile din fose septice sau toalete. De asemenea ele pot fi utilizate în agricultură, în construcţii sau pentru locuri cu apă în care există corpuri solide de dimensiuni mari.

Pompe submersibile după modul de funcţionare

O altă clasificare a pompelor se face în funcţie de caracteristicile lor tehnice şi modul de funcţionare. Spre exemplu, unele pot fi folosite la nivel industrial datorită faptului că pot scoate volume mari de apă într-un timp scurt. Acest tip poate fi utilizat în evacuarea fluidului rezultat din inundaţii. Pe de altă parte, pompele cu şnec se pretează pentru montarea în fântâni. Pentru a face cea mai bună alegere este indicat să cunoaștem câteva detalii despre fiecare tip în parte.

Pompe submersibile - functionare

Pompe submersibile cu ejector

Pompele submersibile cu ejector se remarcă prin presiunea crescută cu ajutorul căreia împing apa la suprafață. Ele sunt deosebit de practice cînd vine vorba de împingerea fluidelor de mare vâscozitate. Așadar ele pot fi folosite în băi sau bucătării aflate la demisol.

Pompa submersibilă cu turbină

Pompele submersibile cu turbina asigură o presiune de lucru sporită, lucru care le recomandă pentru fântânile foarte adânci. Avantajele pe care le aduce o pompă submersibilă multietajată, înălţimea de defulare mare, presiune de lucru crescută şi debit generos de apă, le recomandă cu succes pentru deservirea locuințelor si a sistemelor de irigații.

Pompe submersibile cu plutitor

Pompele submersibile cu plutitor sunt de două feluri. Mai întâi le avem pe cele de suprafaţă, care funcționează prin centrifugare. Acestea sunt foarte eficiente pentru a transporta volume mari de apă din diverse bazine sau recipiente. De asemenea, pot să fie folosite şi pentru irigarea cu apă curată, dintr-o sursă aflată în imediata apropiere.

Cea de-a doua categorie de pompa submersibila cu plutitor se referă la cele de mare adâncime, utile pentru locuinţe.

Pompa submersibilă cu presostat

Acest tip de pompă submersibilă poate fi utilizat în sistem hidrofor în situaţia în care distanţa de la pompă la amplasamentul deservit este una mare. Presostatul este un sistem electronic care reglează presiunea de lucru a pompei.

Cum alegi o pompa submersibilă

Pentru a alege pompa submersibilă potrivită nevoilor tale aceasta trebuie să îndeplinească anumite cerințe. Mai întâi trebuie să poată furniza debitul de apă de care aveți nevoie. La fel de importante sunt adâncimea la care va fi scufundată dar și distanța faţă de locul unde vreți să transferați apa. Nu în ultimul rând veți ține cont de clasificările de mai sus alegând cea mai bună pompă cu ajutorul căreia să extragi apă curată sau murdară.

Pompa submersibilă trebuie să fie capabilă să asigure un debit de apă potrivit nevoilor personale. Acesta este trecut de producător direct în specificațiile pompei. Același lucru este valabil și pentru adâncimea maximă de aspiraţie la care pompele submersibile dau randament.

În alegerea pompelor submersibile vom lua în calcul și tipul utilizării propriu-zise. Acestea pot fi folosite pentru a scoate apa din diverse recipiente, bazine sau piscine. De asemenea, în cazuri extreme vom opta pentru pompele cu tocător, acestea dovedindu-se eficiente pentru evacuarea deşeurilor din băi, fose sau lacuri și iazuri cu vegetaţie.

Exploatarea acestor dispozitive în deplină siguranţă impune şi alte criterii de selecţie, precum sursa de alimentare, la ce temperatură se află fluidul pompat, aciditatea apei sau presiunea la punctul de consum.

La Romstal, îți propunem o gamă variată de pompe submersibile care vor face față necesităților tale, le găsești AICI: https://bit.ly/2wQWUca

Conform blog.romstal.ro