În acest articol ne-am propus să vă aducem la cunoștință despre cele 13 strategii pentru mai multă viață și mai puțin carbon. Deja știm cu toții că schimbările climatice reprezintă o problemă foarte gravă, iar cei ce ar vrea să schimbe acest lucru de multe ori nu știu ce ar trebui să facă cu adevărat și ce anume ar trebui să întreprindă în primul rând. La nivel internațional se duc tratativele referitor la emisiile naționale a fiecărui stat, iar companiile caută soluții și tehnologii pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon.
Dar oare e corect să așteptăm guvernele și companiile să acționeze pentru noi?! Sau putem face ceva pentru climă chiar de la noi din casă? Schimbarea climatică este cauzată în primul rând de oameni, deoarece noi suntem principalii contribuabili ai emisiei gazelor cu efect de seră. Doar oamenii au puterea de a reduce drastic emisiile dacă și-ar dori acest lucru cu adevărat. Într-unul dintre articolele precedente am vorbit despre „amprenta de carbon”, iar aceste 13 strategii ne vor ajuta să micșorăm această amprentă.
Primul pas intitulat: „Privește în ansamblu” ne îndeamnă să calculăm propria amprentă de carbon. Doar în acest fel vom înțelege mai repede și mai ușor cum să obținem reduceri mari în emisii. Pentru început poate părea inutil acest pas, însă cum spun mulți consultanți: „nu poți gestiona ceea ce nu poți măsura”. Per ansamblu amprenta de carbon a unei persoane este dominată de 5 activități:
- transportul auto,
- transportul aerian,
- consumul de curent electric,
- combustibilul pentru încălzire,
- carnea.
Este demonstrat că prioritizarea reducerii emisiilor de dioxid de carbon anume în aceste domenii vor da cele mai multe roade. Spre exemplu amprenta de carbon a unui american constituie 19 tone de CO2, ceea ce este cantitate colosală.
Pasul doi: „Conștientizează” se bazează pe principiul că trebuie să consumăm cât mai mult din ceea ce cumpărărm, în acest fel putem reduce factura la mâncare, deșeurile și însăși amprenta personală de carbon. În jur de 12% din gazele de seră sunt produse de agricultură, și asta fără să luăm în calcul procentul care ar reieși din defrișări și eforturile de stocare care vin odată cu procesul de agricultură. Graficele pe care le avem ne arată clar că un procent destul de impunător de emisii de dioxid de carbon reies din alimentele pe care nu le mâncăm niciodată (cca. 20%), sau din procesul de pierderi de aprovizionare, adică din acele alimente care se alterează înainte să ajungă la consumatori (cca. 23%), și doar 57% din emisii provin de la alimentele consumate.
Statistica la nivel global arată că aproximativ un sfert din totalul alimentelor produse sunt pierdute înainte de a ajunge vreodată la consumatori, iar încă 10% din alimente sunt pierdute în casele lor. Soluțiile sunt absurd de simple: să mâncăm mai mult din ceea ce cumpărăm, sau să cumpărăm exact cât consumăm. Aceste tactici te ajută să reduci amprenta de carbon cu până la un sfert – impresionant, nu?!
A treia strategie – „Mănâncă Sănătos”. Atunci când consumi alimente cu mai puțin carbon, nu doar îți reduci amprenta dar și îți îmbunătățești dieta. Emisiile provenite de la alimente variază în funcție de câtă energie și resurse au fost folosite pentru a fi fabricat un produs anume. Spre exemplu carnea de vită, cea de oaie și lactatele sunt exemplele clasice a produselor cu emisii foarte ridicate. În graficul de mai jos puteți observa diferența dintre cinci diete și cu cât variază amprenta de carbon a unui vegan și a unei persoane ce consumă alimente puternic procesate.
„Crește Confortul” – odată ce îmbunătățești izolarea și aerisirea casei, poți obține reducerea emisiilor și reducerea facturilor. Cantitatea de energie termică pe care o utilizezi în casa ta este determinată de trei factori și anume: diferența între temperatura externă și cea internă, calitatea izolației casei și cât de permeabilă este casa. Cu cât este mai bine izolată și ermetică locuința ta, cu atât mai puține emisii vor fi, iar în cazul în care casa ta are un procent de permeabilitate ridicat, emisiile de CO2 și facturile vor atinge cote înalte.
Știai că dacă „Faci mai răcoare în casă” cu un grad sau două în timpul iernii poți economisi la facturi și să reduci emisiile de gaze?! Această strategie nu este pentru fiecare, însă în cazul în care nu poți să investești în locuința ta la moment, poți apela anume la aceastră strategie. Per ansamblu poți obține o reducere de 10% la energia termică doar setând termostatul cu 1 grad Celsius mai puțin.
„Urcă pe bicicletă” – așa este intitulată a șasea strategie. În principiu folosind mașinile econome, transportul public sau urcând pe o bicicletă îți reduce amprenta ta de carbon semnificativ. Desigur mărimea amprentei de carbon este determinată de:
- tipul vehiculului;
- tipul combustibilului;
- gradul de ocupare;
- pocesul de fabricare a mașinii;
- producția combustibilului.
În graficul de mai jos puteți observa câte grame de dioxid de carbon sunt emise pe kilometru de fiecare pasager, luând în calcul că gradul de ocupare pentru o mașină este de 1,6 persoane, și 1 persoană pentru bicicletă.
A șaptea strategie intitulată „Iubește meleagurile tale” ne îndeamnă să atragem atenția asupra amprentei de carbon generate de un singur zbor cu avionul. Acest tip de transport este unul foarte eficient și rapid, însă are o amprentă imensă de carbon, și orice zbor evitat înseamnă reduceri importante de emisii. Ca exemplu putem lua emisiile unui singur zbor cu avionul, călătoria cu automobilul și călătoria cu bicileta.
Un zbor de la Londra la New-York se echivalează cu condusul unei mașini timp de un an, sau cu mersul pe bicicletă timp de o viață. Este adevărat, că în zilele noastre avionul rămâne cel mai convenabil mijloc de transport pe distanțe lungi, dar unele călătorii pot fi făcute și prin alte mijloace.
În momentul când „Alegem calitatea” în detrimentul cantității reducem emisiile pentru produse. Ciclul de viață a unui podus este alcătuit din 5 etape: materiale, manufactură, distribuție, uz și sfârșitul vieții. Dacă o să optăm pentru produse calitative, acestea vor avea o durată de viață mai lungă, iar amprenta de carbon nu va fi crește din cauza multitudinii produselor de proastă calitate.
„Mai mult cu mai puțin” este a noua strategie propusă. Aici trebuie să fim atenți de unde anume și cum este produsă energia electrică. Spre exemplu pentru 10.000 kWh, cât este necesar unei locuințe în decursul unui an, vom genera aproape 10 tone de CO2 din combustibil. Ca să obținem aceeași 10.000 kWh folosind ulei, vom genera 8,3 tone de CO2, iar în cazul gazelor naturale 5,5 tone. În timp ce alte forme de energie cu consum mic de carbon este de 0,5 tone sau mai puțin.
Ce facem în cazul în care nu avem acces nici la energie ieftină cu consum mic de carbon și nici nu putem să generăm singuri energia?! – monitorizăm consumul de energie pentru a evita risipa, pentru a economisi bani și a reduce emisiile. „Atenție la wati”, asta facem când nu mai avem soluții. Monitorizăm și calculăm câtă energie electrică consumăm și de cât avem într-adevăr nevoie, deoarece sunt nenumărate cazurile când uităm ceva în priză, când lăsăm lumina conectată, etc. Spre exemplu la nivel global o persoană consumă în medie 730 kWh, însă americanii folosesc în medie 4,678 kWh/per, un britanic cca 1,898 kWh/persoană, iar în unele regiuni ale Africii mai puțin de 100 kWh/persoană.
„Plătește-l pe om” ăsta e motto-ul acestei strategii. Conceptul este următorul: dacă o să cheltuiți mai mult pentru servicii, o să alocați mai puțini bani pentru restul activităților și produselor ce emit cantități mari de dioxid de carbon și vă măresc amprenta.
O altă strategie, este cea a compensării de carbon pentru reducerea amprentei tale. „Alege alt fruct” – strategia cu numărul 12 are ca scop educarea în materie de „compensare”. Trebuie să fim atenți ce fel de compensări cumpărăm, și dacă acestea provin de la o companie cu reputație bună, standardul este ridicat iar tehnologia este una cu care ești de acord.
Și cea din urmă strategie „Canalizează-ți talentul”. Dacă îți folosești talentele unice, poți avea un impact climatic ce-ți depășește cu mult amprenta de carbon. Spre exemplu, cineva a inventat Ecoboard-ul, aceasta fiind o placă de surf eco. La prima vedere poți să zici că e doar o placă de surf, cât dioxid de carbon poate emite?! Și aici te înșeli amarnic, deoarece anume aceasta este o SOLUȚIE. Oamenii au luat problema precum polistirenul folosit și au reinventat-o în ceva mult mai bun, cu beneficii clare asupra climei.
Poți crede că nu ai talente unice, dar poți să:
- să ajuți la reducerea emisiilor la locul de muncă;
- militezi pentru mersul pe jos, pe bicicletă sau cu transportul public;
- sprijini acțiuni ce combat defrișările pădurilor;
- te angajezi politic să promovezi prețul corect al carbonului;
- investești în afaceri cu tehnologii cu consum redus de carbon;
- faci voluntariat pentru promovarea conștientizării schimbărilor climatice.
Cu toții avem ce oferi pentru a schimba situația spre bine, trebuie doar să decizi cum vrei să trăiești tu și generațiile viitoare!