Groapa de gunoi Tafaigata de pe insula Samoa transformată într-un mediu mai curat – prin metoda Fukuoka
Groapa de gunoi Tafaigata de pe insula Samoa a fost transformată, prin metoda Fukuoka, dintr-un depozit urât mirositor într-un mediu semi aerobic, cu un impact de mediu mult redus. Transformarea a inclus două faze. Prima fază a constat în consolidarea „pardoselii” solului, instalarea unor conducte de ventilație și de colectare a levigatului, crearea unui iaz special de colectare a levigatului, precum și a unor drumuri de acces pentru toate condițiile meteorologice. A doua fază a presupus montarea instalațiilor de tratare a levigatului. Cercetătorii de la Universitatea Fukuoka din Kyushu, Japonia, au comparat gropile de gunoi anaerobe cu cele aerobe. Mediul aerobic înseamnă că aerul (incluzând oxigenul) este pompat în grămada de deșeuri printr-o rețea de conducte, crescând astfel viteza de descompunere a produselor organice (ex: hrană, hârtie și deșeurile de...