Pungile de plastic – pericol iminent

În prezent pungile de plastic reprezintă o amenințare directă pentru mediul înconjurător. Studiile arată că doar una din opt pungi sunt reciclate, iar restul ajung la gunoi (în cel mai bun caz) și în alte locuri nepermise.

Sunt necesare măsuri prin care să fie eliminate sau reciclate toate deșeurile de plastic, deoarece populația globală are tendința de a arunca deșeurile de plastic și nu de a le recicla. În consecință, pungile de plastic ajung în râuri, oceane sau păduri și poluează planeta noastră în proporții neimaginabile.art 21

Unul dintre pașii care par indispensabili în lupta cu pungile distrugătoare, este eliminarea lor totală de pe piață. În aceste condiții, în Franța a fost emis un decret prin care din data de 1 ianuarie 2016 vor fi interzise pungile de plastic în magazine, iar din 1 ianuarie 2017 vor dispărea și acele pungi utilizate pentru fructe și legume. Însă francezii nu se opresc aici, din 2020 ei vor renunța TOTAL la tacâmuri și farfurii din plastic.

Aceleași măsuri au fost luate și în alte state: în Italia pungile de plastic au fost interzise încă din 2011, în anul 2012 Haiti și Bangladesh le-au scos în afara legii. China, Rwanda, Kenya, Africa de Sud și încă un număr mare de țări au interzis total pungile de plastic, desigur mai există state ca Danemarca și Irlanda care percep o eco taxă pentru fiecare pungă cumpărată, în acest fel diminuând numărul de pungi achiziționate.

Într-un singur an, o țară de proporții medii poate genera 17 miliarde de pungi de plastic,  iar cca 8 miliarde ajung să polueze mediul înconjurător.

art 21 2

Theodore Roosevelt spunea: „Fă ce poți, cu ce ai, acolo unde ești”, de aceea trebuie să acționăm și din puținul de resurse de care dispunem. Acum la ROMSTAL o să găsiți pungi biodegradabile, care nu pun în pericol mediul înconjurător și nici pe dumneavoastră!