Baia şi tendințele ecologice

Resursele naturale ale planetei sunt în primejdie din cauza consumului mare iar economisirea apei se află în prim planul multor programe şi cercetări ale companiilor care activează în domeniul apei.

Populaţia suferă de două ori, atât datorită facturilor nejustificat de mari cât şi a pierderilor inutile ale acestei importante resurse. Baia este locul în care se poate acţiona cu predilecţie pentru limitarea consumului şi a pierderilor de apă. Tendinţa principală în domeniul amenajării şi ambientării spaţiilor de baie este o îmbinare între soluții și tehnologii care să asigure relaxare, confort şi, nu în ultimul rând, sustenabilitate. Cu alte cuvinte, toate soluţiile privind designul au în vedere şi un sistem prietenos cu mediul, prin asigurarea unui confort total dar cu limitarea la maxim a pierderilor posibile de apă, prin intermediul inovaţiilor şi tehnologiilor noi care sunt integrate în instalaţiile şi accesoriile (în special bateriile) pentru baie. Nu mai puţin important este şi stilul de viaţă adoptat.

Dotarea băii cu sistem/cabină de duş este o decizie necesară ţinând cont de faptul că se consumă 350 de litri de apă când faci baie spre deosebire de un duş, care presupune un consum de numai 160 de litri. Economii importante se pot realiza prin folosirea bateriilor eficiente, cu durată mare de viaţă, cu cartuş ceramic, cu mod de dozare optim a apei calde cu cea rece şi cu limitator de apă fierbinte precum şi prin utilizarea de vase wc cu comandă dublă.

Trebuie luat în considerare faptul că bateriile cu senzor pot aduce economii de apă de până la 70% spre deosebire de cele cu comandă mono sau dublă.

Perlatoarele din bateriile de chiuvetă şi de baie, asigură mixajul apei cu bule de aer, ce conferă nu numai aspectul natural al curgerii apei ci şi reduce consumul de apă cu peste 60%.

Toate aceste tehnologii şi inovaţii se regăsesc în gamele de produse premium oferite în showroom-urile ROMSTAL. Desigur că economiile de apă pot fi şi mai substanţiale dacă sunt corelate cu măsuri privind stilul de viaţă, printre care: schimbarea capului de duş dacă este vechi şi are orificiile largi, înlocuirea cât mai grabnică a robinetelor defecte pentru a evita pierderile inutile de apă etc.