Adidas a creat încălţăminte făcută aproape în întregime din deşeuri din ocean

Cei de la Adidas în parteneriat cu organizaţia Parley for the Oceans, au realizat un prototip de adidaşi, la fabricarea cărora s-au folosit numai gunoaie colectate din ocean.

Fiecare pantof de sport, inclusiv călcâiul, căptuşeala şi şireturile, este realizat în proporţie de 95% din deşeurile din plastic colectate din apele oceanului din jurul Insulelor Maldive şi doar 5% din poliester reciclat. Iar pentru fiecare pereche de pantofi de sport sunt utilizate 11 sticle de plastic reciclate.

Adidaşii au fost denumiţi „UltraBOOST Uncaged Parley”, şi reprezentanţii Adidas susţin că vor realiza 1 milion de perechi de adidaşi din deşeuri pe parcursul anului 2017.

Ideea adidaşilor realizaţi din deşeuri colectate din ocean, are scopul de a trage un semnal de alarmă asupra poluării apei.