Adoptați obiectivul „Zero Waste/Zero Deșeuri“ și lucrați spre a-l îndeplini

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Așadar, vom începe cu o definiție ”Ce înseamnă Zero Waste?”

Zero Waste este o filozofie care încurajează reproiectarea ciclurilor de viață a resurselor astfel încât toate produsele să fie refolosite. Scopul este ca niciun gunoi să nu fie trimis la depozitele de deșeuri sau la incineratoare. Procesul recomandat este unul similar cu modul în care resursele sunt reutilizate în natură. Zero Waste înseamnă proiectarea și gestionarea produselor și a proceselor pentru a evita și elimina în mod sistematic volumul și toxicitatea deșeurilor și a materialelor, pentru a conserva și recupera toate resursele și pentru a nu le arde sau a le îngropa. Implementarea deșeurilor zero va elimina toate deversările în sol, apă sau aer care reprezintă o amenințare pentru sănătatea planetară, umană, animală sau a plantelor.

Însă, fenomenul nu a fost studiat îndeajuns pentru adoptarea unei definiţii unice, oficiale, astfel că fiecare persoană ori comunitate care adoptă conceptul trăieşte acest stil de viaţă în felul său, în funcţie de resursele şi de nevoile locale.

Zero deșeuri este în primul rând un angajament, o strategie formată din 10 reguli, care poate fi implementat atât la nivel de comunitate cât și la nivel individual și care promovează o schimbare a mediului înconjurător.

Vă propunem 10 reguli care ne vor ajuta să scăpăm de risipa de pe toate nivelele şi înlocuind-o cu activităţi ce aduc valoare şi respectă mediul, în acelaşi timp.

 

  1. Refuzați. “Refuzați tot de ce nu aveți nevoie şi nu aduce valoare în viaţa dumneavoastră: De exemplu: pliante, fluturaşi, sacoşele electorale, etc.
  2. Reduceți “Reduceți la strictul necesar numărul de obiecte pe care le dețineți. Cu cât aveți mai puţine lucruri, cu atât aveți mai puţine griji. O casă minimalistă se curăţă uşor, se menţine la fel de uşor şi nu ocupă mult spaţiu! Această regulă are la bază alt concept modern, numit minimalism, care susţine că tot ce are nevoie omul ca să supravieţuiască ar încăpea într-o valiză.
  3. Înlocuiți“După ce am terminat procesul de reducere, urmează procesul de înlocuire a tot ce este de unică folosinţă, nerezistent în timp, tot ce nu este biodegradabil sau este dăunător; înlocuirea se face cu obiecte durabile, rezistente, biodegradabile şi nedăunătoare. De exemplu: înlocuind vasele de plastic cu cele ceramice, şerveţelele cu prosoape, etc. O mare problemă o consider numărul alarmant de sticle de plastic pe care le cumpărăm.
  4. Refolosiți. “Refolosiți tot ce şi-a pierdut funcţia iniţială. De exemplu: manuale şcolare atât de vechi şi uzate, încât nici biblioteca locală nu le mai primeşte? Nu-i nimic. Făceți propria masă din ele! Sau făceți un dulap. Cu fiecare obiect pe care erați pe cale să îl aruncați se deschide o nouă uşă plină de posibilităţi.
  5. Socializați.“Schimbați atenţia de pe obiecte şi orientațivă spre oameni şi experienţe noi şi interesante. Dacă până acum shoppingul, jocurile pe calculator sau televizorul vă făceau fericit(ă), încercați să vă reorientați atenţia spre experienţe bogate împreună cu familia sau prietenii”.
  6. Împrumutați.“Tot ce nu este folosit în mod regulat poate fi împrumutat sau închiriat. De ce aş cumpăra o mașină de tuns iarbă, dacă o folosesc o dată pe an, când o pot împrumuta de la vecinul drag, într-o sâmbătă când el nu o foloseşte?”.
  7. Reparați.“Dacă s-a stricat ceva, nu trebuie aruncat şi cumpărat altceva nou în schimb. Ar trebui întâi ori reparat, ori trimis înapoi la compania producătoare pentru a fi înlocuit, ori dezasamblat astfel încât părţile să fie folosite la alt aparat”.
  8. Făceți îngrăşământ. “Tot ce este biodegradabil poate fi pus de-o parte şi se poate face îngrăşământ, care poate fi ulterior folosit în agricultură. Proces ce se numește ”compost”.
  9. Reciclați.“Reciclatul în sine nu este o soluţie. Reciclatul nu este decât un alt proces care necesită multe resurse naturale şi aduce multă poluare. Dar când toate regulile de mai sus nu au putut fi aplicate, atunci reciclatul este ultima soluţie.  Societatea actuală nu ne permite să aplicăm toate regulile de mai sus, aşa că, până vor fi puse la dispoziţie alte metode, putem să alegem răul cel mai mic şi să căutăm să reciclăm tot ce ne permite municipalitatea locală”.
  10. Reproiectați.“Dacă sunteți în poziţia de decizie asupra creării sau modificării unui produs, atunci acel produs ar trebui (re)gândit şi (re)proiectat astfel încât toate procesele prin care trece să facă parte dintr-un ciclu numit „bucla de producţie” („loop/circular production” sau „cradle-to-cradle”). Acest ciclu implică faptul că orice produs, de la naştere până la aruncare, va putea fi introdus înapoi în acelaşi ciclu de producţie. De exemplu: un calculator va fi creat din materiale care, chiar dacă se strică, vor putea fi refolosite la următoarea generaţie de calculatoare. Astfel, părţile calculatorului vor fi introduse înapoi în ciclu”.

 

Dacă aceste reguli vor fi aplicate tot timpul, se va elimina tot ceea ce este non-valoare (inclusiv gunoiul) şi viaţa de zi cu zi va fi mai eficientă şi mai satisfăcătoare, din punct de vedere material, dar în special va aduce mai multă satisfacţie emoţională, fără să aducă prejudicii mediului.