Un Week-end pentru un mediu mai sănătos.

 
În weekend-ul care a trecut, Asociația obștească „Parcurile Viitorului” a organizat o amplă acțiune de salubrizare. Iar din moment ce compania ROMSTAL se orientează spre responsabilitatea socială și politicile ECO-friendly, nu a putut rata o asemenea șansă.
Pornind de la ideea „Un mediu sănătos, o viață sănătoasă”, în dimineața zilei de sâmbătă, când o mare parte dintre locuitorii orașului nostru dormeau, angajații ROMSTAL s-au trezit, s-au înarmat cu voie bună și au ales să contribuie la curățenia parcurilor din Chișinău.  Iar unii dintre angajați au mers și mai departe, în dorința de a promova dragostea și cultura pentru mediul înconjurător, ei au venit cu copiii lor. Aceștia din urmă erau cei mai entuziasmați.
echipa
Odată ajunși acolo, ne-am apucat de treabă. Mână la mână și câteva ore bune mai târziu, am reușit să colectăm 32 de saci de deșeuri. Nu a fost deloc ușor, însă spiritul de echipă, timpul frumos și dorința de a trăi într-un mediu mai puțin poluat ne-au ajutat. Într-un final, privind în urmă am văzut un parc curat și oameni împliniți. Iată ce ne-au relatat copiii:

Paola Paula: 8 ani: 

„Mi-a plăcut că am mers în parc şi l-am curăţat. Am adunat sute de capace din plastic aruncate peste tot, iar maturii au strâns foarte mulţi saci cu gunoi. Din această activitate am învăţat că nu trebuie să aruncăm gunoaiele în parcuri şi în străzi şi că plasticul nu se descompune.”

Arina, 10 ani:ana

„Sâmbăta aceasta a fost o zi în care am realizat cu adevărat cât de poluată este planeta noastră şi de cât ajutor are nevoie din partea noastră pentru a o menține în ordine. Am înteles că, de fapt, e mult mai uşor să nu arunci decât să strângi. Îi încurajez pe toţi nu doar să mențină ordinea, dar să promoveze această idee şi către ceilalţi. Eu mi-am adus aportul şi o voi face în continuare!”

VictoriaVictorița, 12 ani:

„Ideea de a curăţa parcurile pentru a avea un viitor mai bun mi-a plăcut foarte mult. Am venit cu mare plăcere în parc, m-am distrat, am facut curat peste tot. Echipa Romstal şi ceilalţi voluntari au dat o nouă înfăţişare locului de odihnă. Recomand tuturor să participe la astfel de activităţi.”

Ambiția noastră nu se oprește aici, deoarece „am adoptat” un Sector din Parcul Calea Orheiului şi pe parcursul unui an, lunar, echipa Romstal, va avea grijă de sector prin activități de salubrizare și amenajare.

Mediul înconjurător are nevoie de noi, haideți să-i dăm o mână de ajutor!

saci gunoi