În SUA este lansat un sistem de curățare a oceanului de plastic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În SUA a fost lansat primul sistem plutitor Ocean Cleanup, care va curăța oceanul de resturi de plastic. Soluţia a venit, de la un vis al unui adolescent, preocupat de poluarea apelor. Olandezul Boyan Slat a înfiinţat o firmă de tehnologie nonprofit, The Ocean Cleanup, la vârsta de 18 ani, pe când studia inginerie aerospaţială.

În timp ce se afla în vacanță în Grecia, Boyan Slat a rămas surprins de faptul că în apă era mai mult plastic decât erau pești. Atunci a avut pentru prima oară ideea de a curăța oceanele de poluarea cu plastic.

Compania Ocean Cleanup a lansat o versiune de încercare a sistemului de curățare a oceanelor din apropierea coastei din California, care va putea extrage aproximativ cinci tone de resturi de plastic pe lună.

Dispozitivul de curăţare este format din ţevi de aproximativ 122 de metri, montate împreună pentru a forma un tub lung, de peste 600 de metri. Umplute cu aer, tuburile vor pluti la suprafaţa oceanului ca un arc, fiind prevăzute cu un dispozitiv conic de nylon, dispozitivul reușind să colecteze gunoiul de plastic și să-l reţină, urmând ca, la fiecare câteva luni, o navă să recupereze gunoiul și să-l transporte în centre de sortare și reciclare.

Se presupune că, în doar cinci ani, va fi posibil să se scoată din ocean până la 50% din deșeuri și până în 2040 – 90%. În viitor, The Ocean Cleanup va stabili o colaborare cu alte companii care vor procesa plasticul și vor produce noi produse din acesta. Costul unei bariere este de aproximativ 25 de milioane de dolari. Această sumă include costul monitorizării pentru un an de funcționare.

Curăţarea oceanelor va deveni un simbol pentru modul în care putem folosi tehnologia pentru a rezolva problemele create de noi, speră Slat, care conduce, la numai 24 de ani, o echipă de 65 de angajaţi, printre care cercetători și ingineri.

A avut dreptate Boyan Slat, tânărul geniu care a spus că va face oceanul să se curețe singur.