Indiferent dacă ați decis să deveniți mai responsabili din punct de vedere ecologic pentru a ajuta mediul, pentru a economisi bani sau pentru a vedea cum vă descurcați cu acest mod de viață, fiecare pas pe care îl veți face în acest sens va fi unul benefic pentru mediul înconjurător deci și pentru oameni. Așadar, să începem:
Pasul 1: Deconectați electrocasnicele
Economisirea energiei electrice este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru a reduce amprenta de carbon. Renunțați la funcția stand-by a electrocasnicelor, deconectați-le după utilizare și în curând veți observa beneficiile, mai ales pentru factura de energie electrică.
Pasul 2: Optați pentru electrocasnice eco-friendly
Asigurați-vă că electrocasnicele pe care le utilizați sunt cât se poate de eficiente din punct de vedere energetic. În acest fel, veți utiliza mai puțină energie electrică atunci când acestea funcționează, veți economisi bani, dar veți și contribuia la reducerea producerii energetice.
Pasul 3: Utilizați surse alternative de producerea energiei electrice
O opțiune în acest sens, sunt panourile de energie solară. Acestea sunt o sursă alternativă foarte bună pentru producerea energiei electrice și în același timp este și una prietenoasă pentru mediu.
Pasul 3: Consumați mai puțină carne
Dacă fiecare dintre noi ar reduce consumul din carne, impactul asupra mediului va fi unul uriaș. Dacă nu am consuma carne roșie cel puțin două sau trei zile pe săptămână, amprenta de carbon s-ar reduce semnificativ.
Pasul 5: Nu faceți risipă din produsele alimentare
Știați că 7,3 milioane de tone de produse alimentare sunt irosite în Marea Britanie în fiecare an? Aceasta nu este doar o risipă uriașă de alimente și bani, ci și o cantitate imensă de CO2 creat în gropile pentru deșeuri.
Pasul 6: Transformați deșeurile alimentare în compost
Dacă produsele alimentare s-au alterat, în loc să le aruncați, ați putea să le transformați în compost. Astfel, nu numai că veți produce un îngrășământ natural pentru grădină, dar veți contribui și la reducerea cantității de deșeuri care va ajunge în depozitele pentru gunoi. Și deoarece compostul nu se descompune anaerobic, nu vor exista acumulări de gaz metan de pe urma acestuia.
Pasul 7: Reciclați totul
Înainte de a arunca ceva pur și simplu la gunoi, informați-vă în ce fel puteți recicla acest deșeu. De la baterii pentru electrocasnice și până la automobile, practic totul poate fi reciclat, important este să o faceți corect, pentru ca această acțiune să aibă într-adevăr un efect pozitiv asupra mediului.
Pasul 8: Reduceți utilizarea plasticului
Plasticul ne-a invadat viața de zi cu zi într-o măsură alarmant de mare, iată de ce este important să găsim alternative utilizării acestuia. De exemplu, utilizați o pungă din pânză pentru cumpărături și nu procurați apă îmbuteliată în recipiente de plastic.
Pasul 9: Plantați copaci
Fără un ecosistem stabil, nu putem vorbi despre un mediu ambiant bine protejat din punct de vedere ecologic. Și unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru a îmbunătăți lucrurile, este să plantăm copaci, mai ales în locul celor care au fost tăiați.
Pasul 10: Utilizați produse de curățare ecologice
Multe produse de curățare conțin o serie de substanțe chimice nocive, care pot afecta atât mediul înconjurător, cât și sănătatea. Pentru a evita aceste efecte periculoase, utilizați produse de curățe fabricate în mod ecologic
Sursa: http://bit.ly/2mGzNLL