Istoria datează că umanitatea are circa 2,5 milioane de ani, din care în 99,4% din timp, strămoşii noştri au fost preocupaţi de căutarea uneltelor primitive din piatră. Ulterior a urmat dezvoltarea accelerată a omenirii, iar în prezent rămâne tot mai puţin timp pentru căutarea unor soluţii noi şi viabile, ce ar putea facilita existenţa omului pe pământ. Este important de menționat și faptul că toate vieţuitoare se adaptează la condiţiile de mediu existente, pe când omul este singura fiinţă care schimbă mediul înconjurător. Accelerarea progresului tehnologic creează tot mai multe necesități, iar satisfacerea necesităților nelimitate ale oamenilor necesită exploatarea unei cantităţi tot mai mare de resurse naturale.
Potrivit datelor obținute de ONU în prezent populaţia lumii atinge 7,3 miliarde de locuitori. Între anii 1974-1994, populaţia globului a crescut cu 40%. Timp de acești 20 de ani, consumul de resurse naturale la nivel mondial a crescut aproape cu 80%.
Avem doar o singură planetă și oricât de vastă, nemărginită şi bogată ne-ar părea aceasta, planeta noastră este unică în univers. Din păcate, majoritatea guvernanților au ca scop dezvoltarea producţiei, tind spre bunăstarea economică şi socială, și deseori caută să-şi satisfacă interesele personale, și uită că rezervele naturale sunt limitate. Din această cauză secolul XXI este marcat de o serie de probleme ecologice. Una dintre cele mai primordiale probleme cu care omenirea este nevoită să se confrunte, este cea a deşeurilor.
Problema generării deșeurilor apare pe tot parcursul ciclului de viață al unui produs.
Extragerea resurselor naturale
Resursele naturale sunt practic unica sursă de energie pentru toate bunurile pe care le producem, le consumăm și le aruncăm, de aceea extragerea resurselor naturale dăunează mediului înconjurător nu numai în procesul de extracție, ci și ulterior, afectând întreg globul.
Mineritul şi extragerea resurselor pentru fabricarea produselor crează cantităţi foarte mari de deşeuri industriale. De exemplu, pentru producerea unei tone de aluminiu sunt necesare 5 tone de minereu de bauxită, iar în urma extragerii şi prelucrării minereului rezultă 10 tone de roci sterile şi 3 tone de nămol toxic.
Fabricare
Se utilizează energie, apă, combustibil și diverse substanțe suplimentare pentru producerea oricărui produs, cu excepția materiei prime. Obţinerea fiecărui component, necesar producţiei, implică costuri legate de folosirea resurselor naturale, generarea deşeurilor, poluarea apei cu substanţe toxice şi emisii de gaze nocive în atmosferă.
Transport și distribuție
Ne înșelăm amarnic când credem că impactul negativ asupra mediului înconjurător se opreşte odată cu producerea bunurilor. După ce este fabricat, produsul urmează să fie distribuit şi uneori ca să ajungă la clientul final este transportat la distanţe destul de mari. Acest fapt implică arderea combustibililor fosili, care ulterior eliberează în atmosferă emisiile de dioxid de carbon (CO2) și contribuie la intensificarea efectului de seră şi la încălzire globală. Deasemenea materiile prime care se utilizează pentru producţia combustibililor sunt epuizabile.
Tratarea deșeurilor – eliminarea.
Odată achiziționate şi utilizate, multe dintre produse ajung la gunoi. Iar oameni se gândesc rar la faptul că majoritatea obiectelor de care ei se debarasează sunt fabricate din materiale anorganice. Neputând fi descompuse în mod natural, ele se acumulează. Potrivit statisticilor oferite de către Eurostat, doar la nivelul celor 28 de state membre ale UE au fost generate 2 515 100 tone de deșeuri. Situația este la fel de tristă și în Rusia, unde la depozitele de deşeuri, ajung anual aproximativ 4,5 miliarde de tone (dintre care 40 milioane de tone reprezintă deşeuri menajere, provenite din sectorul rezidenţial).
Este important să conștientizăm gravitatea problemei și să ne educăm, să vedem întregul ciclu de viață al unui produs și să evaluam lucrurile după următoarele criterii:
- cantitatea de resurse utilizate;
- tipul de material din care este fabricat (dacă resursa este regenerabilă sau nu);
- distanţa dintre locul de producţie şi cel de consum;
- ce impact asupra mediului implică extragerea resurselor şi producţia;
- posibilitatea reciclării materialului din care este fabricat, sau posibilitatea descompunerii naturale.
Până când o astfel de atitudine ecologică nu este formată, omenirea este nevoită să se confrunte cu o serie de probleme globale. În 1969 celebrul savant și aventurier norvegian Thor Heyerdahl a întreprins o expediţie într-o barcă de papirus „Ra”. În timpul călătoriei, a descoperit în largul oceanului multitudini de deşeuri de plastic şi pete de petrol şi a lansat un apel pentru protejarea oceanelor. A trecut o jumătate de secol şi acest fenomen a luat amploare. În prezent, în cadrul a cinci mari bazine oceanice, există deja 5 astfel de insule de gunoaie. Cea mai mare se află în Oceanul Pacific şi se întinde pe o suprafaţă similară cu cea a Canadei. Vârtejele subacvatice care sunt masive şi lente, precum niște “capcane”, strâng cu ajutorul curenţilor marini tone de deşeuri de plastic, care se depozitează la suprafaţa apei formând insule permanente. 80% dintre deşeurile de plastic sunt de origine continentală și provin de pe toată suprafaţa Pamântului, însă nu trebuie să ne gândim că sunt „furnizate” doar de ţările riverane. Denumirea de „insulă” în contextul dat nu este una exactă deoarece aceste deşeuri din oceane nu sunt o masă compactă şi nu se aseamănă cu o insulă obişnuită, ci mai degrabă cu o „supă de gunoaie”: o multitudine de bucăţi de plastic plutesc la suprafaţă sau la o adâncime de până la sute de metri, iar peste 70% de deşeuri se deplasează spre adânc afectând viaţa din straturile inferioare.
Din moment ce toate insulele de gunoi se află în apele internaţionale, până acum nici un stat în apropierea căruia se „plimbă” nestingherită insula de plastic nu şi-a asumat vreo responsabilitate în acest sens. Odată ajuns în ocean acest gunoi devine „al nimănui”, însă acest fapt nu-l impiedică să distrugă mediu înconjurător şi să modifice profund ecosistemul oceanic. Păsări, peşti şi alţi locuitori acvatici suferă de pe urma indiferenței umane. Gunoaiele oceanice sunt cauza principală a decesurilor anuale a peste un milion de păsări marine şi peste 100 de mii de mamifere marine. Animalele înghit plasticul, pe care îl confundă cu hrană sau cu planctonul. În mediul marin plasticul se degradează în timp până la transformarea în particule extrem de mici, similare zooplanctonului. Sub această forma ajunge în lanţul alimentar şi este consumat de vieţuitoarele din oceane, pe care le putem găsi la un moment dat în farfuriile noastre.