ÎNVERZIREA GENERALĂ!

Știați că, începând cu anul 2012, 21 martie este Ziua Mondială a Pădurilor? Aceasta a fost instituită de ONU, având drept scop conștientizarea importanței pe care o au pădurile în viața noastră de zi cu zi.

padurile luna inverziriiPădurile acoperă circa 31% din suprafaţa terestră, menţinând o climă globală stabilă. Suprafaţa împădurită a Europei este de circa 29%. Țara europeană cu cea mai mare suprafață de păduri este Finlanda – 70% din teritoriul său este împădurit; la polul opus se află Marea Britanie – cu doar 6%. Suprafața împădurită a Republicii Moldova este de doar 12%.

Pădurile reprezintă cele mai diverse ecosisteme de pe glob, găzduind peste 80% din speciile terestre de animale, plante și insecte. Ele joacă un rol principal în procesul de adaptare la schimbările climatice și de diminuare a acestora, contribuie la menținerea echilibrului de oxigen, dioxid de carbon și umiditate din aer, protejază solul împotriva eroziunilor, participă la circuitul apei în natură dar și reprezintă principalul “furnizor” de biomasă prin potenţialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile. Totuși, în ciuda tuturor beneficii ecologice, economice, sociale, medicale și estetice, distrugem o mare parte a pădurilor de care avem nevoie pentru a supraviețui. Defrișările la nivel mondial continuă într-un ritm alarmant, 13 milioane de hectare de pădure fiind distruse anual (dintre care 125 milioane de copaci doar pentru producția de hârtie!). Acestea provoacă între 12 și 20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, care duc la schimbările climatice.

paduria plaminii pamintuluiȘi pentru că faptele mari se pot realiza prin lucruri mici, ne-am gândit că fiecare client Romstal care serverște o cafea la orice magazin din rețea (având în vedere că o servește dintr-un pahar de carton), poate contribui la ÎNVERZIREA GENERALĂ

1 leu din costul cafelei tale + 1 leu de la noi = aproximativ 500 arbori foioși

plantați la toamnă!

Campania de colectare a fondurilor se va desfășura în perioada 21 martie – 21 octombrie 2016. Planificăm să plantăm arborii în data de 24 octombrie 2016, de Ziua Mondială de Acțiune pentru Climă și te invităm să vii cu noi.

Acum facem demersuri la autorități, ca să obținem autorizațiile necesare plantării, iar cum le avem – te informăm despre ora și locul petrecerii evenimentului.

Iar în luna pădurii (15 martie – 15 aprilie), ne amintim de înțelepciunea populară „doar cine a plantat un pom, a construit o casă şi a făcut un copil se poate numi un om împlinit” și plantăm acasă, la părinți, la bunei, în curtea blocului, cu copiii, cu prietenii, cu vecinii, plantăm stejari și tei, nuci și cireși, tot ce ne bucură ochii și… papilele gustative 😉